Amenzi de 180.000 de lei pentru arderile ilegale din Sintești. Ce au confiscat autoritățile

Comisarii Gărzii de Mediu, polițiștii și jandarmii au verificat ieri la Sintești atât persoane fizice, cât și persoane juridice. Acestea au fost întrebate ce acte dețin pentru activitățile de ardere a deșeurilor. În urma controlului, au fost încheiate 12 acte de control și au fost aplicate pe loc, șapte amenzi în valoare totală de 180.000 de lei, precizează Garda de Mediu într-o postare pe pagina de Facebook. 

Au fost ridicate 13 tone de deșeuri amestecate

Sancțiunile au fost aplicate pentru lipsa deținerii autorizației de mediu, pentru lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea deșeurilor, precum și pentru eliminarea deșeurilor în afara perimetrelor autorizate în acest sens.

În cadrul acțiunii, a fost confiscat un mijloc de transport utilizat la săvârșirea faptelor contravenționale și a fost ridicată o cantitate de cca 13 tone deșeuri amestecate, în scopul eliminării finale. Ca urmare celor constatate în timpul verificărilor, au fost impuse măsuri de evacuare a deșeurilor identificate și predarea acestora către operatori economici autorizați, precum și măsuri de interzicere a desfășurării activităților de colectare, reciclare, valorificare a deșeurilor în lipsa existenței sau respectării autorizațiilor de mediu.

Totodată, s-a dispus interzicerea incinerării de deșeuri și materiale de orice natură în instalații și pe amplasamente neautorizate în acest sens, mai precizează Garda de Mediu

La controlul din Sintești au participat peste 100 de forțe de ordine. Verificările au avut loc după ce în ultimele săptămâni, mai ales în weekend, valorile de poluare din Capitală au fost depășite cu mult peste limita legală admisă. Mai multe detalii AICI.

Acest site web utilizează Cookie-uri