Bucureștiul rămâne fără planul de ”acțiune” împotriva poluării. Ce promitea primăria că va face până în 2022

Tribunalul Municipiului București a anulat Planul Integrat pentru Calitatea Aerului, aprobat în anul 2018. de Primăria Capitalei. În planul respectiv erau trecute măsurile pe care municipalitatea dorea să le ia ca să reducă poluarea. Anularea actului a fost cerută de mai multe ONG-uri și cetățeni, care au spus că aprobarea proiectului a fost făcută abuziv, fără consultare publică. Decizia poate fi atacată cu recurs de municipalitate. Reclamanții au fost #2Celsius, avocatul Marius Petroiu, Oana Neneciu, Marian Ivan, Ecopolis, OPTAR, ActiveWatch și CeRe, cu sprijinul ClientEarth.

Ce promitea Primăria Capitalei că va face

În prima parte a Planului Integrat de Calitate a Aerului sunt prezentate principalele surse ale poluării din București, precum și efectele diferitelor noxe asupra sănătății. În a doua parte, sunt trecute o serie de măsuri care ar fi trebuit implementate până în 2022. Printre ele, se numără:

  • Fluidizarea traficului, prin finalizarea sistemului de management al traficului și optimizarea timpilor de semaforizare
  • Modernizarea și extinderea unor artere de circulație
  • Extinderea traseelor de transport public
  • Realizarea de facilități park & ride
  • Gestionarea traficului în centrul Capitalei, pentru a reduce oxizii de azot
  • Resticționarea accesului auto în zona centrală prin implementarea unui sistem de taxare
Acest site web utilizează Cookie-uri