Decizie radicală! Statul care interzice pungile subțiri de plastic

În contextul în care de la jumătatea acestui an, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să interzică produsele din plstic de unică folosință, unele țări iau deja măsuri în acest sens. Danemarca, de exemplu, anunță că începând cu luna ianuarie, toate pungile subțiri de plastic, care se folosesc în special în sistemul take away, vor fi interzise. Cine folosește pungile mari de plastic pentru cumpărături de exemplu, va plăti o taxă de de 54 de cenți.

Decizia face parte din strategia statului de a reduce consumul de plastic și de a încuraja reciclarea. 

Marea majoritate a deșeurilor din plastic provoacă un foc puternic în marile incineratoare. Este rău atât pentru climă, cât și pentru natură. De aceea, interzicem pungile de plastic care de obicei nu sunt reciclate. Este încă posibil să cumpărați o sacoșă de transport pentru bunurile dumneavoastră, dar în viitor acestea vor costa cel puțin 54 de cenți, indiferent de dimensiune. Astfel, cu toții trebuie să decidem dacă avem nevoie într-adevăr de o sacoșă.

Lea Wermelin, ministrul Mediului în Danemarca

Cum se pregătește România pentru renunțarea la plastic

În teorie, România a renunțat la pungile de plastic subțiri de la 1 ianuarie 2019. Chiar dacă operatorii mari le-au înlocuit cu pungi biodegradabile, încă mai sunt magazine mici care vând fructele și legumele în pungi de plastic.

Echipa Nature Talks l-a întrebat pe ministrul Mediului, Barna Tanczos, dacă suntem pregătiți să renunțăm la paie, bețișoare de ureche și alte obiecte din plastic până în luna iulie.

Dați-mi voie să nu răspund la această întrebare. Uitați-vă ce se întâmplă în râurile noastre, dacă suntem pregătiți să avem grijă de mediu… Societatea românească nu este pregătită pentru foarte multe lucruri. Avem nevoie de campanii de conștientizare înainte de a lua orice măsură. Este extrem de important să mergem în ordinea asta. 

Barna Tánczos, ministrul Mediului

Acest site web utilizează Cookie-uri