Episod de poluare în București azi-noapte. Valori mari și în această dimineață. Care ar putea fi cauza

Odată cu venirea sezonului rece, inevitabilul s-a produs: nivelul poluanților din București a început să crească. Astfel, particulele în suspensie PM 10 și PM 2.5, acele particule care se infiltrează foarte ușor în plămână, au avut valori și de 200% mai mari față de limita admisă. Datele au fost colectate de rețeaua independentă de montorizare a calității aerului, airly.eu.

Cele mai afectate zone

Sursa: hotnews.ro

Aseară, la ora 21, o parte dintre senzorii care măsoară poluare din București au devenit portocalii sau chiar roșii, semn că valorile au depășit limita maximă admisă. Cea mai mare depășire s-a înregistrat la stația din Bragadiru, 347% pentru poluare cu PM 2.5 și 236% pentru poluarea cu PM10. Depășiri s-au înregistrat și în Rahova (235% pentru PM 2.5 și 164% pentru PM10). Și centrul orașului a fost poluat, arată hotnews.ro

Sursa foto: hotnews.ro

Cum arată Capitala în această dimineață

Potrivit rețelei independente de monitorizare a calității aerului Airly, la ora 11 încă sunt zone poluate în București și în jurul orașului. Valori mari sunt pe Calea Victoriei, pe strada Polonă, Șoseaua Chitiliei, în Bragadiru și în Otopeni.

Sursă: captură airly.eu

Aerlive: 10 puncte din 28 înregistrează valori mari de poluare

Aerlive, o altă rețea independentă de monitorizare a calității aerului, arată că în această dimineață, 10 senzori din cei 28 au înregistrat valori ridicate ale poluanților. Și zona centrală este afectată.

Sursă: captură Aerlive.ro

Ce arată rețeaua Ministerului Mediului

Rețeaua oficială care monitorizează calitatea aerului din București ne arată că din cele 6 stații din oraș, sunt probleme doar la 2: stația B1 de la Lacul Morii și stația B6, Piața Universității

Sursa: captură calitateaer.ro

O posibilă cauză a poluării

La începutul lunii septembrie, echipa Nature Talks a vizitat Centrul de la Măgurele pentru Studii de Atmosferă și Radiație, care monitorizează și poluarea din București. Experții de acolo ne-au spus că pe timpul sezonului rece, principala sursă de poluare este reprezentată de arderi de deșeuri dar și de emisiile care provin de la sistemele de încălzire ale locuințelor. Mai multe detalii AICI.

Acest site web utilizează Cookie-uri