Paharul de plastic de pe plajă

Deși majoritatea magazinelor mari au renunțat să mai comercializeze tacâmuri din plastic, sunt încă locuri din România (în special terasele de la malul mării) unde ele se mai găsesc. Aproape că nu mai există plajă fără pahare de plastic aruncate pe nisip. Ce poate însă nu știți este că plasticul ajunge foarte ușor în apă și de acolo, produce numai dezastre. Cele mai recente date arată că în oceane se găsesc peste 150 de milioane de tone de plastic. Animalele se pot încurca în deșeurile de plastic și le pot ingera. Noi la rândul nostru putem ingera plastic atunci când consumăm carne de pește. 

Ce este recomandat să facem? Să folosim tacâmuri din materiale biodegradabile și compostabile, cum sunt: lemnul sau amidonul de porumb. O directivă a Uniunii Europene arată că până la începutul anului viitor, farfuriile, tacâmurile de unică folosință din plastic, paiele, bețele și bețișoarele pentru urechi, vor fi interzise. 

Acest site web utilizează Cookie-uri