Parcările pentru biciclete devin obligatorii pentru școli, piețe, autogări. Cât este amenda pentru cine nu se conformează

Deputații au votat un proiect care prevede că toate clădirile de utilitate publică, unitățile din învățământul preuniversitare de stat, autogările și piețele agroalimentare, sunt obligate să aibă parcări pentru bibiclete. Legea urmează să ajungă la promulgare.

Dispozitivul antifurt va fi obligatoriu

Potrivit legii, clădirile vor fi dotate cu structuri metalice care să permite parcarea a minimum 10 biciclete. De asemenea, vor fi montate pe perioada staționării și dispozitive antifurt. Clădirile istorice și de patrimoniu se vor adapta noilor reguli, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice. Costurile lucrărilor pot fi suportate de administrațiile publice centrale sau locale sau de persoane juridice.

Amenzi prevăzute în lege

Cine nu respectă noile reglementări, riscă amenzi cuprinse între 2.000-4.000 de lei. Legea va ajunge la președintele României pentru promulgare, iar în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare, Guvernul va emitele normele de aplicare. Jumătate de an mai târziu, legea trebuie pusă în practică.

Acest site web utilizează Cookie-uri