Polițiștii locali din București vor fi implicați în controalele pe tema poluării

Începând de săptămâna viitoare, polițiștii locali din București vor participa alături de comisarii Gărzii de Mediu la controale menite să depisteze poluatorii din oraș. Decizia a fost luată astăzi în urma unei întâlniri dintre ministrul Mediului și primarul general al Capitalei.

Echipa de permanență a Gărzii de Mediu, care trebuie să meargă pe teren atunci când senzorii depistează valori mari de poluare, este formată din doi oameni. Așa se face că în weekend, atunci când apar mai multe zone ”roșii”, comisarii ajung târziu la fața locului și nu găsesc nicio sursă de poluare. De săptămâna viitoare, unii polițiștii locali din București  vor fi detașați și se vor alătura comisarilor Gărzii de Mediu. Astfel, controalele vor fi mai eficiente, speră autoritățile. 

De ieri, am declarat război arderilor ilegale și celor care sunt în spatele acestor acțiuni care ne sufocă aerul. În paralel cu descinderile, acolo unde ne sunt semnalate astfel de fenomene, am decis astăzi cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, ca o parte din personalul polițiilor locale din București să fie implicată alături de comisarii de mediu în acțiuni de patrulare și intervenție rapidă în astfel de cazuri, inclusiv pe timp de noapte. 

            Mircea Fechet, ministrul Mediului

Rețeaua de monitorizare a calității aerului din București se va extinde

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a mai precizat că rețeaua de monitorizare a calității aerului din București va fi extinsă de la 8 stații la 85. Această extindere va cuprinde și o rețea de 50 de senzori. 

Acest site web utilizează Cookie-uri