România, avertizată pentru că nu își renovează eficient clădirile. Ce riscăm

Comisia Europeană a trimis mai multe scrisori de punere în întârziere pe tema renovărilor clădirilor. Și România se numără printre ele, deoarece nu a transmis până în martie 2020 o strategie națională de renovare eficientă a clădirilor. 

Orice țară membră a Uniunii Europene are datoria să gândească strategii care să ajute la îndeplinirea obiectivului Uniunii, și anume redcuerea emisiilor de gaze cu efect de seră. 36% dintre emisiile de gaze cu efect de seră din Europa provin de la clădirile vechi. Cu toate acestea, numai 1% dintre clădiri sunt renovate eficient din punct de vedere energetic. 

Mai mult, 85 % din clădirile din UE au fost construite cu peste 20 de ani în urmă și se preconizează că 85-95% dintre ele vor exista și în 2050, potrivit Comisiei Europene. 

Ce riscă România

Din momentul în care un stat nu își îndeplinește obligațiile și primește o scrisoare de punere în întârziere, are 2 luni la dispoziție să răspundă și să spună ce soluții are pentru a remedia problema. Dacă răspunsul ajunge târziu sau nu este satisfăcător, Comisia indică motivele pentru care consideră că statul membru a încălcat legislația UE. Urmează încă 2 luni de păsuire, și dacă nu se schimbă nimic, cazul ajunge la Curtea Europeană de Justiție, de unde vin și penalitățile. 

Mai multe detalii despre casele eficiente aflați din interviul realizat cu Adela Pârvu, designer de interior, AICI

Acest site web utilizează Cookie-uri