Studiu. Șoferii care merg cu geamurile închise și recirculă aerul inhalează mai puține particule poluante

Știm că traficul rutier este o sursă principală a poluării. Paradoxal sau nu, șoferii și pasagerii unei mașini sunt mai feriți de poluare, față de cei care merg cu bibicleta sau pe jos. Cercetătorii de la Universitatea din Birmingham au descoperit că dacă șoferii respectă anumite recomandări, nivelul de poluare inhalat se reduce aproape la jumătate.

Geamul închis și rutele neaglomerate, armele cu care îi poți ține piept poluării

Recomandarea specialiștilor este ca atunci când suntem în mașină, să mergem cu geamurile închise, să alegem o rută neaglomerată și să folosim sistemul de ventilație eficient. Mai exact, aerul trebuie recirculat cu ajutorul sistemului de climatizare. 

Cercetătorii de la Universitatea din Birmingham au descoperit că dacă sistemul de ventilație este setat corect, numărul particulelor poluante PM 2.5 la care se expun șoferii și pasagerii unui mașini scade aproape la jumătate (49%) iar expunerea la NO2 scade cu 34%.

Expunerea la poluare atunci când mergem cu mașina depinde atât de setările sistemului de ventilație, cât și de ruta aleasă. Cea mai mică expunere la particulele poluante e atunci când ferestrele sunt închise, iar în interiorul aerul este recirculat cu ajutorul sistemului de climatizare. 

         Dr. Vasileios Matthaios, University of Birmingham

Șofer VS pieton: cine e mai ”câștigat”?

Cercetătorii mai spun că pasagerii unei mașini din trafic respiră aer toxic când merg pe străzile din orașe și pe centurile ocolitoare. Chiar și așa, studiile arată că între cei care merg cu mașina, oamenii care se plimbă pe jos sau cu bicicleta, cei mai ”câștigați” sunt primii, pentru că se expun mai puțin poluării. Rezultă, așadar, că cine are un comportament responsabil față de natură și apelează la un mijloc de transport alternativ, cum este bicicleta, face un bine mediulu înconjurător, oamenilor din jur, dar se pune în pericol. Paradoxal, nu?

Acest site web utilizează Cookie-uri