VIDEO. Luptă între doi zimbri din Parcul Natural Vânători Neamț

Imagini inedite surprinse de rangerii Parcului Vănători din județul Neamț. Doi zimbri adulți au dus o adevărată bătălie. Momentul a fost surprins, cel mai probabil, de un angajat al parcului, dintr-un punct de observație. 

sursa: Facebook/Romsilva – Parcul Natural Vanatori Neamt

video: Romsilva/Lica Balmoj

Parcul Natural Vânători Neamţ se află situat în nordul judeţului Neamţ, la granița cu Suceava, cu precădere în raza comunelor Agapia, Bălţătești, Brusturi, Crăcăoani, Vânători Neamţ, Răucești, Boroaia(județul Suceava) și a orașului Tg. Neamţ.

Zimbrii în semilibertate se găsesc în locaţiile: Neagra Bucşani -(peste 30 exemplare aflate într-o împrejmuire de 160 hectare) şi Vânători Neamţ – (17 exemplare aflate într-o împrejmuire de 180 hectare). Populaţiile aflate în semilibertate reprezintă  peste 65% din totalul populaţiei de zimbri din România, la nivelul anului 2016.

Un efectiv de 17 de exemplare de zimbri se afla intr-un Tarc de Aclimatizare al Zimbrilor de 180 de ha, localizat in comuna Vanatori Neamt.

foto: Romsilva/Norbert Moraru

Parcul Natural Vânători-Neamț este singurul loc din Europa în care există zimbri în libertate, semilibertate și în captivitate, parcul fiind inclus recent în „Top 100 de destinații sustenabile”, clasament internațional realizat de experți internaționali în turism sustenabil, potrivit Romsilva.

Zimbrul a fost reintrodus în România în 1958, la mai bine de 200 de ani de la dispariție, iar în urmă cu opt ani, Romsilva, care administrează Parcul Natural Vânători-Neamț a eliberat primele exemplare în natură. 

Acest site web utilizează Cookie-uri