Cum a ajuns Suedia să recicleze 99% din deșeuri. ”Schimbarea nu s-a produs peste noapte, a fost nevoie să treacă decenii”

de
Teodora Iacob
10
October
,
2020

Suedia vrea să devină prima țară care nu mai folosește combustibil fosil, iar asta înseamnă că până în 2040 se va baza doar pe resurse regenerabile și va avea zero emisii de gaze cu efect de seră până în 2045. Pentru asta, guvernul suedez și-a asumat și o regândire pentru economie circulară, adică o societate în care resursele pot fi refolosite.

Cum a luptat Suedia cu deșeurile

Mai multe campanii de conștientizare i-au făcut pe oameni să înțeleagă de ce este important să recicleze și să mențină natura curată. Suedia a apelat la programe eficiente de prevenire, reutilizare și reciclcare. Înainte de a fi duse către stațiile de incinerare, deșeurile sunt sortate de populație. 32% din deșeuri sunt reciclate, în timp ce 15% sunt transformate în compost. Suedia își administrează deșeurile atât de bine, încât este nevoită să importe deșeuri din alte țări, pentru a alimenta cele 32 de centrale termo-electrice care funcționează pe bază de deșeuri.

Therese Hydén, Ambasador, Ambasada Suediei la Bucureşti a spus într-o conferință online organizată de Guerilla Verde:

Această tranziție pe care o facem, în mai multe etape, în mai multe țări, trebuie să se întâmple sub forma unui parteneriat între toate părțile unei societăți: politicieni, autorități centrale și locale, sectorul public și privat, societatea civilă, școlile, universitățile și fiecare individ, în parte.
Sursă foto: Facebook / Guerilla Verde

Cât de importantă este educația în școli

Conform programei școalare, toți elevii din Suedia învață obligatoriu despre mediul înconjurător cum să fie responsabili încă de mici.  În acest moment, cei mai mulți copii din Suedia sunt mai reposabili decât părinții lor în ceea ce privește reciclarea. Nu doar că sunt învățați cum să recicleze, dar și fac asta în fiecare zi. Schimbarea nu s-a produs peste noapte, a fost nevoie să treacă decenii. Acum o sută de ani, Suedia nu era o țară care să se gândească prea mult la mediu. — Therese Hydén, Ambasador, Ambasada Suediei la Bucureşti, în cadrul conferinței online organizată de Guerilla Verde
Sursă foto: Facebook / Keep Sweden Tidy

Subiect principal:
Poluarea mediului

Impactul poluării asupra mediului în România.

Românii pierd
11 ani
din viață din cauza poluării
peste
25.000
de români mor anual în România
Bucureștiul pierde anual
6 mld. €
din cauza poluării

Alte știri despre mediul înconjurător:

3 categorii de produse pe care le poți cumpăra vrac – fără risipă
Sustenabilitate

3 categorii de produse pe care le poți cumpăra vrac – fără risipă

Cumpărăturile la vrac nu numai că ajută la reducerea ambalajelor de unică folosință, ci și promovează o abordare mai conștientă a comportamentului de consum. Chiar dacă nu toate tipurile de produse pot fi cumpărate la vrac, există alternative practice pentru care poți opta.

Citește articolul
Momente creative: descoperă-ți un hobby prin refolosirea deșeurilor
Deseuri

Momente creative: descoperă-ți un hobby prin refolosirea deșeurilor

Refolosirea deșeurilor pentru a crea lucruri noi nu doar că ajută la protejarea mediului, ci reprezintă și o oportunitate de a descoperi bucuria și relaxarea în noi forme.

Citește articolul
5 sfaturi pentru o casă eficientă energetic
Eficienta energetica

5 sfaturi pentru o casă eficientă energetic

Adoptând practici eficiente și investind în tehnologii care reduc consumul de energie, o să reușești să contribui în mod semnificativ la reducerea amprentei de carbon, economisirea resurselor naturale și, bineînțeles, să-ți reduci factura la energia electrică. 

Citește articolul
Cum să faci cumpărături într-un mod eco
Educatie de mediu

Cum să faci cumpărături într-un mod eco

Cum poți transforma experiența ta de cumpărături într-un prim pas spre adoptarea unui comportament eco-friendly, cât mai responsabil și aliniat nevoilor mediului? Află din cei 5 pași pe care ți i-am pregătit!

Citește articolul