Episodul 2 - Cum se colectează separat hârtia

În al doilea episod din ”Doza de reciclare” vorbim despre hârtie. Hârtia colectată trebuie să fie curată, necontaminată cu resturi de mâncare, băutură, ulei. Trebuie îndepărtate orice părți metalice sau de plastic: capse, cleme, scotch, folia de plastic de la plicuri.
Putem recicla: cărți, caiete, hârtie de birou tocată, ziare, reviste, pungi de hârtie neplastifiate.
De ce să reciclăm hârtia?
- O tonă de hârtie reciclată salvează de la tăiere 17 arbori maturi
- Procesul de reciclare al hârtiei generează cu 70% mai puţină poluare decât producerea hârtiei din materie primă
Cum putem reduce consumul
- Solicită factura electronică, în locul celei tipărite.
- Plătește facturile online pentru a păstra dovezi electronice, nu tipărite.
- Nu accepta flyere și pliante. O sugestie poate fi ca pe cutia poștală să pui un anunț de tipul „Nu doresc materiale promoționale”.
- Tipărește documentele doar dacă este neapărat nevoie, folosește hârtie reciclată și printează pe ambele fețe ale colii.
- Refolosește foile de hârtie pentru notițe sau ciorne.
NU se reciclează: hârtie cu adeziv sau elemente metalice, hârtie plastifiată sau cerată, plicuri cu inserții de plastic, bonuri, chitanțe, hârtie igienică sau prosoapele de bucătărie de hârtie.