Școala mobilă de mediu a ajuns în Sectorul 2 din București
În perioada 10-14 mai, Școala mobilă de mediu a ajuns în Sectorul 2, la Școală Gimnazială Ferdinand I. Am vorbit despre mediu cu 150 de elevi de clasa a II-a și a III-a. Spre bucuria noastră, copii au deja câteva noțiuni legate de mediu și, cel mai important, înțeleg ce impact au acțiunile noastre asupra naturii. Sunt hotărâți să facă mai multe pentru mediu și să îi îndemne și pe alții să facă la fel.
La clasa a II-a A, de exemplu, copiii lucrează acum la un proiect numit ”Eu și natura”. Este o cărticică creată de ei, în care scriu informații despre mediu și desenează imagini sugestive. La finalul orei de mediu, copiii au lipit în cărticica lor lista cu sfaturile primite de la noi, dar și o inimioară verde, care să le amintească mereu de mediu!
Am pornit de la un simbol al naturii, ei și-au scris numele și ce semnifică pentru ei culoare verde: echilibru, relaxare, speranță, natură, liniște, sănătate și fericire. Cea mai frumoasa fotografie ni s-a părut cea în care copacul vorbește cu un copil. Dacă el vorbește, trebuie să îl ascultăm și să facem gesturi frumoase pentru natură! — Maria Mihai, învățător clasa a II-a A
În altă clasă ne-am întâlnit și cu elevi care ne-au povestit că vecinii lor mai aruncă gunoiul pe jos. Ne-au promis că o să le spună de ce nu este bine să facă asta și că ei, la rândul lor, nu vor arunca gunoaie niciodată la întâmplare!
Am vorbit cu elevii despre mediul înconjurător, poluarea atmosferică, poluarea fonică, risipa alimentară, reciclarea și schimbările climatice. Cel mai complicat subeict, despre care ei nu au auzit prea multe, este legat de încălzirea globală și efectele ei. Dar cu ajutorul unor figurine magnetice, am reușit să le explicăm cum funcționează acest fenomen și ce putem să facem ca să îl oprim.
Le-am spus copiilor că sunt foarte puternici, tocmai pentru că dețin informații esențiale despre mediu și știu cum să acționeze ca să protejeze natura! Prima săptămână din Școala mobilă de mediu ne-a dat curaj și speranță! Cei mici chiar pot schimba ceva în jurul lor și ne bucurăm că luăm parte la această schimbare!
Proiectul „Școala mobilă de mediu” este finanțat prin programul Start ONG, un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. #StartONG #ImplicareaFaceDiferenta #KauflandRomania #ActforTomorrow #educatiedemediu