25% dintre școlile din România se încălzesc cu lemne. Ce planuri are Ministerul Mediului de pe 5 iulie

de
Teodora Iacob
27
April
,
2021

85% dintre clădirile din România au fost construite înainte de anii 2000, în timp ce 60% dintre clădiri au fost ridicate înainte de 1977, potrivit celor mai recente date Eurostat. Țara noastră are câteva obiective pe care trebuie să le îndeplinească în anii următori. Ministerul Mediului va lansa pe data de 5 iulie un program care să sprijine eficientizarea școlilor și a altor instituții publice. Anunțul a fost făcut astăzi de Barna Tánczos, ministrul Mediului, în cadrul conferinței ”Renovarea energetică a clădirilor”, organizată de Green Report.

Nu dar anveloparea clădirilor trebuie realizată, trebuie să ne gândim și la sursa de încălzire, pentru că foarte multe instituții, peste 25% dintre ele sunt încălzite cu sursă fosilă, cu lemn și acolo trebuie să eficientizăm acele sisteme de încălzire, în loc de sobe să avem centrale pe lemn moderne, care au o eficiență mult mai mare și care reduc emisiile de dioxid de carbon. — Barna Tánczos, ministrul Mediului

Obiectivele naționale legate de eficiența eneregetică a clădirilor

  • reducerea cu până la 60% a emisiilor de carbon
  • orice clădire va trebui proiectată și construită pentru a avea consum aproape zero de energie
  • dublarea ratei de renovare a clădirilor stabilită prin ”Valul de Renovare”
Când am ajuns la minister, am constatat că sumele alocate nu reprezintă acea impotanță pe care ar trebui să o acordăm acestui domeniu și nu reflectă preocuparea ministerului declarată în acest domeniu. De aceea, am decis să regândim programul pe care îl gestionează AFM, programul prin care s-a încercat creșterea eficienței energetice la clădirile din învățământ. Vom extinde acest program pentru a ajunta instituțiile publice, indiferent dacă sunt școli sau primării sau alte instituții, să facă acele reabilitări de care avem nevoie. Din punctul meu de vedere, autoritățile trebuie să devină un exemplu în tot ce pretindem să se întâmple în societate. — Barna Tánczos, ministrul Mediului


Subiect principal:
Eficienta energetica

Impactul poluării asupra mediului în România.

Românii pierd
11 ani
din viață din cauza poluării
peste
25.000
de români mor anual în România
Bucureștiul pierde anual
6 mld. €
din cauza poluării

Alte știri despre mediul înconjurător:

3 categorii de produse pe care le poți cumpăra vrac – fără risipă
Sustenabilitate

3 categorii de produse pe care le poți cumpăra vrac – fără risipă

Cumpărăturile la vrac nu numai că ajută la reducerea ambalajelor de unică folosință, ci și promovează o abordare mai conștientă a comportamentului de consum. Chiar dacă nu toate tipurile de produse pot fi cumpărate la vrac, există alternative practice pentru care poți opta.

Citește articolul
Momente creative: descoperă-ți un hobby prin refolosirea deșeurilor
Deseuri

Momente creative: descoperă-ți un hobby prin refolosirea deșeurilor

Refolosirea deșeurilor pentru a crea lucruri noi nu doar că ajută la protejarea mediului, ci reprezintă și o oportunitate de a descoperi bucuria și relaxarea în noi forme.

Citește articolul
5 sfaturi pentru o casă eficientă energetic
Eficienta energetica

5 sfaturi pentru o casă eficientă energetic

Adoptând practici eficiente și investind în tehnologii care reduc consumul de energie, o să reușești să contribui în mod semnificativ la reducerea amprentei de carbon, economisirea resurselor naturale și, bineînțeles, să-ți reduci factura la energia electrică. 

Citește articolul
Cum să faci cumpărături într-un mod eco
Educatie de mediu

Cum să faci cumpărături într-un mod eco

Cum poți transforma experiența ta de cumpărături într-un prim pas spre adoptarea unui comportament eco-friendly, cât mai responsabil și aliniat nevoilor mediului? Află din cei 5 pași pe care ți i-am pregătit!

Citește articolul