În primele cinci ore de la lansarea Programului Rabla Electrocasnice, au fost create peste 50.000 de conturi de utilizator. Conturile pot fi create până pe 21 mai, iar solicitările pentru voucherele aferente primei etape se fac de pe 24 mai.
Ca să creați un cont, trebuie să introduceți datele personale pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu: nume, prenume, CNP, e-mail, număr de telefon. Apoi, trebuie să așteptați perioada în care se deschide etapa care curpinde și aparatul pe care doriți să îl cumpărați.
- 21 mai - 3 iunie: mașini de spălate rufe, mașini de spălat vase, aparate frigorifice
- 4 iunie -17 iunie: televizoare, laptopuri, tablete
- 18 iunie - 1 iulie: aparate de aer condiționat, aspiratoare, uscătoare de rufe
Voucherul trebuie folosit în cel mult două săptămâni după ce l-ați primit. Pentru mașini de spălat vase și uscătoare de rufe, se poate preda la schimb orice fel de echipament vechi. În cazul celorlalte produse, trebuie să duceți la magazin sau să predați curierului un produs de același fel.
Valoarea voucherelor
- 400 lei - mașini de spălat rufe (cel puțin clasă energetică C)
- 400 lei - mașini de spălat vase (cel puțin clasă energetică D)
- 400 lei- AC (cel puțin clasă energetică A++)
- 400 lei - frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare (cel puțin noua clasă energetică E)
- 400 lei - televizoare (cel puțin noua clasă energetică E)
- 400 lei- uscătoare de rufe (cel puțin clasa energetică A++)
- 200 lei - aspiratoare
- 500 lei - laptop-uri
- 300 lei - tablete
Bugetul programului din acest an este de 75 de milioane de lei, sumă ce ar putea ajuta peste 200.000 de români să își reînnoiască aparatele electrocasnice cu sprijinul statului.