Ne uităm cu admirație la state europene care își cresc copiii în spiritul protecției mediului, care au înțeles că educația se face încă de când copiii sunt mici și că școala are un cuvânt greu de spus în formarea caracterelor. Grija pentru natură, respectul pentru tot ce ne înconjoară, folosirea eficientă a resurselor de care dispunem, comportamentul responsabil față de natură… toate aceste noțiuni se învață tot în școală, la fel cum înveți să numeri sau să vorbești într-o limbă străină. Nature Talks a vrut să vadă câte dintre materiile care au legătură cu mediul sunt predate în școli cu titlu de ”Obligatoriu” și care sunt materiile trecute la ”Opțional”. Lista completă am primit-o de la Ministerul Educației.
Noțiunile despre deșeuri și poluare, trecute la ”Opțional”
Pentru elevii din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial există materia Educație ecologică și de protecția a mediului.
CE SE ÎNVAȚĂ: Concret, cei care ar opta pentru un astfel de curs vor ști cum să descopere principalele componente ale mediului natural, să identifice surse de poluare și posibilități de eliminare a lor, să înțeleagă noțiunile de refolosire și reciclare învățând să economisească, să sorteze corect deșeurile, să valorifice deșeurile prin depunerea acestora la centrele de colectare.
Sunt noțiuni folositoare și probleme actuale cu care se confruntă România, în condițiile în care reciclăm cu mult sub limita impusă de normele europene și nu știm să ne refolosim resursele. Doar că, această materie este trecută la secțiunea ”Disciplină opțională inclusă în oferta națională CDS”. Potrivit Ministerului Educației, CDS înseamnă curriculum la decizia școlii, deci oferta propusă de fiecare unitate, în funcție de nevoile comunității locale. Paradoxal, instituția în care ar trebui să învățăm aceste noțiuni de bază, școala, este tot cea care decide dacă aceste noțiuni merită sau nu să facă parte din educația elevilor.
Cum a ajuns încălzirea globală la ”și altele”
Pentru elevii mai mari, din clasele IX-XII, apare o altă materie despre mediu, numită Educație pentru dezvoltare. Modulul are, conform programei, o secțiune cu numele Mediul înconjurător și dezvoltare durabilă.
CE SE ÎNVAȚĂ: impactul antropic asupra ecosistemelor: degradarea habitatelor, introducerea de specii noi, defrișare, deteriorarea mediului prin poluare, încălzire globală. Și această materie este OPȚIONALĂ.
Ce materii legate de mediu sunt obligatorii
Datele transmise de Ministerul Educației către naturetalks.ro arată că următoarele discipline sunt obligatorii, deci fac parte din trunchiul comun:
- Matematică și exploatarea mediului: materia se studiază din clasa pregătitoare până în clasa a II-a (fenomene ale naturii, alcătuirea Pământului, forme de relief, forme de energie, surse de energie
- Științe ale naturii: materie studiată în clasele a III-a și a IV-a
- Științele Pământului: materie studiată în clasele a III-a și a IV-a
- Geografie : IV-XII
- Biologie: V-XII
Mențiuni din partea Ministerului Educației
Oferta educațională propusă de școală se poate modifica de la an la an, în funcție de opțiunile elevilor și din acest motiv, nu deținem date referitoare la denumirea opționalelor studiate în școli și la numărul elevilor care le studiază. Aceste informații se pot regăsi la nivelul inspectoratelor școlare.
Cu privire la data ultimei modificări a programelor școlare, vă informăm că aceasta este aceeași cu data publicării ordinului de ministru care aprobă programa/programele școlare.
Cum se învață despre mediu în alte țări
În Suedia, de exemplu, țara care a ajuns să recicleze 99% din cantitatea de deșeuri pe care o produce, elevii învață încă de la grădiniță cum să colecteze selectiv. Și nu rămân doar cu teoria, pun în practică zi de zi noțiunile pe care le studiază. Recent, Therese Hydén, ambasadorul Suediei la Bucureşti, a spus că cei mici au ajuns să fie mai responsabili decât părinții lor, când vine vorba de reciclare.
Mai multe detalii găsiți AICI.