Doi pinguini văduvi care par că se îmbrățișează în timp ce privesc luminițele de sărbători din Melbourne poate deveni imaginea anului 2020, potrivit bbc.com. Rămase singure, cele două animale par să se consoleze unul pe celălalt. Fotografia a fost realizată de fotograful german Tobias Baumgaertner. Imaginea i-a adus și premiul Community Choice Award al revistei Oceanographic.
În fotografia care a devenit rapid virală, sunt surprinși doi pinguini din specia pinguin mic, cea mai mică specie de pinguin, care crește până la o medie de 33 cm înălțime și 43 cm lungime. Tobias Baumgaertner a stat trei nopți la rând ca să surprindă pinguinii dintr-o colonie de 1.400 de păsări, care trăiește într-o zonă a portului din Melbourne. Într-una dintre seri, a realizat fotografia câștigătoare.
Fotograful a urcat imaginea sa pe contul de Instagram, iar aceasta peste 50 de mii de oameni au apreciat poza. A fost preluată, de asemenea, și de presa din întreaga lume, mai ales datorită comportamentului aproape uman arătat de cele două păsări, într-un an extrem de dificil pentru întreaga omenire, când distanțarea a fost cuvântul de bază.