Două femei au fost la un pas să fie înghițite de o balenă cu cocoașă care a ieșit la suprafață exact lângă kaiacele în care erau cele două femei, informează CNN.
Cele două erau în largul plajei Avila, din California unde veniseră tocmai să observe balenele care sunt prezente în zonă. Numai că, la un moment dat, una dintre cetacee a ieșit la suprafața apei exact lângă cele două femei, iar șocul lor a fost pe măsură.
Balena a venit direct sub kaiacele lor pe care le-au răsturnat fără nici cea mai mică problemă, iar femeile au căzut în apă. Una dintre femei povestește că a văzut coada balenei și apoi momentul în care a venit la suprafață.
Mi-am spus: o, nu! E prea aproape de noi! Și apoi brusc ne-a ridicat și am căzut în apă. — Julie McSorley pentru KMPH
Momentul, surprins de un martor
Momentul în care balena cu cocoașă a răsturnat kaiacele a fost surprins de un martor care era foarte aproape și care venise, de asemenea, să observe balenele. La prima impresie pare că balena înghite cele două femei, dar acestea doar au fost aruncate peste bord. Femeiele au reușit să iasă rapid la suprafață după ce au căzut în apă, fără să fie rănite, dar au crezut că nu vor scăpa cu viață.
Mă gândeam să o împing. Efectiv, să împing o balenă de lângă mine! Era un gând foarte ciudat! Mă gândeam: o să mor, o să mor!
Lizz Cotriel pentru KMPH
Specialiștii spun că balenele cu cocoașă se hrănesc în special cu pești mici și că nu reprezintă o amenințare directă pentru oameni. Aceștia încearcă deseori să ajungă în preajma lor pentru că acestea obișnuiesc să înoate aproape de suprafața apei și sunt ușor de observat de curioși.