Ce legătură există între poluarea cu plastic a râurilor și cantitatea de carbon absorbită de oceanele de pe planetă? Una directă! Particulele din apa râurilor ajung apoi în oceane, fie sub formă respectivă, fie dizolvate. Aproximativ 600 de milioane de tone de carbon ajung prin intermediul râurilor în oceane, pe lângă alte 800 de milioane de tone provenite din activitățile din zona falezelor. Și nu este singura îngrijorare. Încălzirea globală a accelerat topirea ghețarilor din zona arctică, iar asta duce la eliberarea unei cantități importante de gaz metan în atmosferă.
Un nou studiu publicat la Centrul IBS pentru Climatologie din Coreea de Sud arată cum poluarea râurilor contribuie în mod direct la alterarea oceanelor.
Din râu direct în ocean
Cercetătorii sud-coreeni știau de mult timp că nu doar activitățile industriale din zonele de coastă contribuie la eliberarea de carbon în oceane, așa că au studiat modul în care și alte surse produc această cantitate. Ei au descoperit că poluarea râurilor are un efect direct. Particulele poluante care ajung în râuri sunt transportate în mări sau oceane unde eliberează carbon după ce se dizolvă. Astfel, estimează că la nivel global între 600-900 de milioane de tone de carbon ajung anual în oceanele lumii. Asta reprezintă o cantitate de două ori mai mare decât se știa până acum.
Independent de această cantitate, între 300 milioane și 1,3 miliarde de tone de carbon ajung în ocean din cauza activităților industriale din zonele de coastă ale Oceanului Pacific și Oceanului Indian. Ulterior, o parte din această cantitate de carbon este eliberată în atmosferă din cauza evaporării apei.
Metanul iese la suprafață în zona arctică
Un alt proces în care un gaz nociv este eliberat în atmosferă are loc în zona Oceanului Artic. Din cauza creșterii temperaturii globale, ghețarii și-au accelerat spectaculos ritmul de topire, iar de sub gheața preistorică iese la suprafață metanul acumulat în sol.
Specialiștii Societății Americane de Geologie spun că în adâncurile Oceanului Arctic sunt stocate cantități uriașe de metan care ar putea fi eliberat mai întâi în apă și ulterior în atmosferă. Metanul este unul dinte gazele care accentuează cel mai mult efectul de seră, fiind de 30 de ori mai nociv decât dioxidul de carbon.
În prezent, calota glaciară funcționează ca o barieră asupra apei, exercitând o presiune ca un capac care ajunge până la nivelul fundului oceanului. Însă topirea gheții scade această presiuni și permite metanului să fie eliberat în apă și aer. Studiul geologilor arată că acest lucru este foarte posibil în special în zona Groenlandei.
În cercetările din teren, geologii au decoperit în podeaua Oceanului Arctic astfel de formațiuni de roci (foto) care conțin cantități mari de metan. Acesta se "scurge" în apă din cauza scăderii presiunii pe care o exercita gheața de la suprafață.
Oamenii de știință care au lucrat la acest studiu nu pot calcula deocamdată ce cantitate de metan a fost eliberată în atmosferă din cauza procesului de topire ghețarilor, dar spun că au descoperit două astfel de zone în care acest proces are loc.