Considerat o adevărată fosilă vie, aspretele a fost descoperit pe un râu din județul Argeș, în apropiere de Brădetu. Peștele este cel mai rar din Europa, iar prezența lui în România a fost anunțată de alpinistul Alex Găvan, cel care a dus în trecut și campanii pentru salvarea speciei.
Aspretele este una dintre cele mai vechi specii de pești din lume, iar specialiștii estimează că originile sale datează de acum 65 de milioane de ani. A fost contemporan, așadar, cu dinozaurii! În Europa prezența sa este extrem de redusă, de aceea este considerat cel mai rar pește de pe Bătrânul Continent.
Descoperirea unui exemplar în România a fost făcută de Andrei Togor și Marcu Dimbea, doi specialiști care se aflau pe râul Vâlsan din județul Argeș în momentul în care au văzut peștele.
Anunțul a fost făcut de alpinistul Alex Găvan, pe contul său de Facebook: „Dragi prieteni, această dimineață ne-a adus una dintre cele mai minunate vești. Este vorba despre fratele și peștele nostru național aspretele, specia de fosilă vie, veche de 65 de milioane de ani. (…) A fost identificat în jurul orei 8, în zona satulu Brădetu (…). Cu multă emoție vă împărtășesc asta”, a scris Alex Găvan.
Aspretele este un pește de apă dulce, cu dimensiunea de 10-12 cm, iar în trecut era răspândit pe tot parcursul râului Argeș. Acum el mai trăiește doar într-un areal de 1 km din râul Vâlsan. Specia este pe cale de dispariție. În țara noastră a fost descoperit în 1956, de un student la Biologie, conform Wikipedia.
Aspretele își depune icrele în a două jumătate a lunii mai. O femelă poate depune până la 120-150 icre pe sezon.